Biserica de lemn din Topa de Jos
Biserica de lemn din Topa de Jos, comuna Dobrești, județul Bihor, datează din secolul XVIII (1756). Are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: BH-II-m-B-01220.
Localitatea Topa de Sus face parte din comuna Dobrești, o așezare veche, în partea de sud-est a județului Bihor, într-o zonă deluroasă, premontană, în apropierea Munților Pădurea Craiului. Localitatea este situată la 55 km față de reședința de județ – Oradea și la 35 km față de municipiul Beiuș. Prima atestare documentară a satului Topa de Sus datează din anul 1508, iar în unele scrieri istorice se arată că topanii sunt la origine păstori macedo-români care, în migrația lor, au ajuns și s-au stabilit în această zonă a Bihorului.
În documentele istorice locale este consemnată existența unei biserici de lemn situată în cimitirul mare al satului, lângă o vale care până azi poartă numele de Valea Bisericii. Această biserică de lemn datează de la începutul secolului al XVIII-lea și sunt date care atestă că această construcție din lemn a fost adusă aici din Velența-Oradiei, unde a slujit drept catedrală episcopală până în anul 1721, când în locul ei s-a primit aprobare din partea autorităților imperiale habsburgice de ridicare a unui nou lăcaș de cult pentru românii ortodocși din Oradea. Această biserică de lemn este menționată ca fiind în funcțiune în Topa de Sus începând cu anul 1731.
În anul 1912 este menționată sfințirea unei noi biserici, situată pe un alt amplasament, din care astăzi a rămas doar turnul clopotniță ce urmează a fi restaurat. Preot paroh era în acea perioadă Vasile Popovici, parohul cu cea mai lungă perioadă de pastorație în aceeași parohie, 74 de ani (1860-1934). Între anii 1950-1955 au loc lucrări de consolidare la biserică, însă, în timp, lipsa elementelor de rezistență au dus degradarea acesteia și la necesitatea ridicării unei noi biserici. Astfel, la 12 martie 2000 se pune piatra de temelie pentru noua biserică, în prezent fiind în stadiu de finalizare a lucrărilor exterioare.